Ministerul Muncii
Casa Națională de Pensii Publice

COMUNICAT CU PRIVIRE LA PLATA PENSIILOR

Ca urmare a aparițiilor în spațiul public a unor afirmații alarmante conform cărora  ”sistemul public de pensii ar putea intra în colaps și recalcularea pensiilor în baza valorificării adeverințelor care atestă venituri brute și sporuri cu caracter nepermanent (,,mica recalculare”) este suspendată”, Casa Națională de Pensii Publice face următoarele precizări:

Sunt bani de pensii !!!

 

Plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează:

-      în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA,

-      în data de 12 ale lunii în cont curent /card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții;

-      în data de 20 ale lunii pentru beneficiarii nerezidenți ale căror drepturi de pensie sunt transferate în conturile bancare din străinătate , conform convenției bancare încheiate între CNPP și Citibank  România SA.

Fondurile necesare achitării drepturilor bănești sunt asigurate permanent și nu au existat și nu vor exista sincope în achitarea lunară a acestora.

De asemenea, îi asigurăm pe beneficiarii noștri că la nivelul caselor teritoriale de pensii se desfășoară o activitate continuă, pe toate palierele, chiar dacă volumul este foarte mare și personalul insuficient, angajații depun eforturi suplimentare pentru soluționarea tuturor cererilor de stabilire/revizuire/recalculare ale drepturilor de pensie și comunicarea la plată a acestora. Sumele necesare pentru toate operațiunile ce vizează pensiile sunt prevăzute în bugetul pentru anul 2025.

Menționăm faptul că deși există acest flux continuu, prin care sunt emise decizii și sunt achitate drepturi de pensie, în unele cazuri pot apărea întârzieri în soluționare, motiv pentru care ne cerem scuze, dar indiferent de data emiterii deciziei, drepturile de pensie restante se achită retroactiv, de la data prevăzută de lege.

Vă mulțumim pentru interesul constant față de activitatea Casei Naționale de Pensii Publice și pentru ocazia de a  aduce clarificările necesare.

05.06.2025

Constantin Boliacu

director executiv

CJP Suceava

 

 

 

 

 

 

telefon centrala

0230.210743

0230.210753

telefon privind pensii

0230.210743

0749864369

telefon privind evidenta stagii de cotizare

0750747496
telefon expertiza medicala - cabinet SV1 0721627274
telefon expertiza medicala - cabinet SV2 0755478453
telefon expertiza medicala - cabinet SV3 0756474079
telefon expertiza medicala - cabinet SV4 Campulung Moldovenesc 0750754145
telefon privind bilete de tratament balnear 0230.210743
fax 0230.210740
e-mail ( va rugam sa consultati mai intai rubrica Depunere documente si cereri on-line) pensii.suceava@gmail.com

 

Recomandare:

       Pe orice cerere adresata Casei Judetene de Pensii va rugam sa precizati si un numar de telefon unde sa puteti fi apelat in caz de anumite lamuriri.

Conducerea CJP Suceava

 

 

Noutati CJP Suceava